FINALA EUROVISION 2012. Mihai Trăistariu: „Mandinga a fost bine comparativ cu ciurucurile care au evoluat în prima semifinală”

FINALA EUROVISION 2012. Mihai Trăistariu: Mandinga a fost bine comparativ cu ciurucurile care au evoluat în prima semifinală
Publicat: 23/05/2012, 16:39
Actualizat: 25/05/2012, 15:33

„Dezamăgit de voci și de show”, astfel se declară Mihai Trăistariu, după ce a urmărit prima semifinală EUROVISION 2012, cea în care a concurat și MANDINGA. Artistul, care a reprezentat România la competiția muzicală europeană în 2006 la Atena și a obținut locul 4, spune că la acest concurs important este „circul, show-ul pe care un concurent reușește să-l facă pe scenă”.

„Circul primează și domină clasamentele. Or eu n-am simțit asta aseară”, a declarat artistul pentru gândul. „Dacă nu vii cu circ nu câștigi. Trebuie să vii ce ceva deștept pe scenă, cu o găselniță”, spune artistul român, care dă exemplu Rusiei, care merge în finala din 26 mai cu un grup de băbuțe. „Producătorii au avut o idee excelentă. Ar fi culmea să câștige reprezentantele Rusiei, Buranovskiye Babushki, datorită vârstei lor, că de voce nu poate fi vorba. Ar câștiga circul în detrimentul unor artiști care studiază și 17 ani muzică”, afirmă acesta.

Trăistariu mai spune că a sperat ca MANDINGA să învețe ceva din experiența celorlalți participanți din România. „Aș vrea ca Mandinga să facă spectacol, ori nu am văzut asta în semifinală. Poate o să arate ceva sâmbătă, în finală. Ai noști sunt buni pentru că ceilalți nu au adus nimic. Da, Elena are voce, arată bine, dar trupa a fost foarte bine comparativ cu ciurucurile care au evoluat în prima semifinală. Moldova a avut o piesă bună, iar Rusia o găselniță inspirată. Altfel, semifinala nu m-a convins”, spune Mihai Trăistariu.

„Parcă ar fi fost showbizul românesc – piese ușurele, de club, voci ușurele și chiloți. Ce show e ăsta? Doar chiloți și bețe, pentru că nici măcar un dans deștept nu am văzut pe scenă, doar bețe de tobă”, se întreabă cântărețul care-i vede pe români clasați în primii zece.

CE SPUNE MARCEL PAVEL DESPRE PRESTAȚIA TRUPEI MANDINGA

Referitor la problema tehnică cu care s-a confruntat solista Mandinga în semifinală, Trăistariu spune că și el s-a confruntat cu aceeași problemă la Atena, în 2006.

„Am simțit că e în neregulă de la repetiții”, povestește pentru gândul artistul. „Așa că am refuzat casca și am intrat pe scenă fără ea. Știu că și Luminița Anghel a pățit ceva asemănător. În semifinală sau în finală, ea și-a scos casca”, conchide Mihai Trăistariu.

FINALA EUROVISION 2012 se va desfășura sâmbătă, 26 mai, de la 22.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Operația lui Florin Piersic a fost un succes. Medicii, optimiști cu privire la starea de...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
De ce unii fizicieni cred că trăim într-o gaură neagră?